duminică, 17 august 2008

ARTICOL DE SENZATIE IN ZIARUL ZIUA-SIE si SRI ne spioneaza prin satelit



SIE si SRI ne spioneaza prin satelit



-- O hotarare CSAT, tinuta la secret, permite SIE sa detina echipamente pentru ascultatul telefoanelor si interceptarea comunicatiilor prin satelit * In Romania, singura autoritate nationala in domeniul interceptarilor este Serviciul Roman de Informatii * Toate serviciile secrete din Romania folosesc dispozitive pentru spionarea proriilor cetateni

Schema de funtionare a sistemului Sigint


Chiar daca, oficial, singura autoritate nationala in domeniul interceptarilor a fost desemnat Serviciul Roman de Informatii (SRI) am descoperit ca statul roman, printr-o hotarare strict secreta, a autorizat Serviciul de Informatii Externe (SIE) sa isi procure si sa foloseasca cele mai sofisticate echipamente pentru ascultarea telefoanelor romanilor si a tuturor comunicatiilor prin internet.
Pe data de 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii adopta Hotararea 0063, clasificata STRICT SECRET, prin care autoriza Serviciul de Informatii Externe sa desfasoare activitati de tip SIGINT pentru interceptarea comunicatiilor efectuate prin satelit. Din acel moment, SIE a dispus de baza legala pentru a-si procura cele mai performante dispozitive necesare interceptarilor de voce si date transmise prin mijloace electromagnetice (telefoane, calculatoare sau orice alt tip de radioemitator).
Interceptarile SIE la secret
Am solicitat Serviciului de Informatii Externe sa ne comunice cate interceptari a efectuat pana la ora actuala dupa ce CSAT i-a permis sa faca acest lucru si daca a avut mandat de la judecator pentru efectuarea acestor operatiuni. Intr-un raspuns laconic primit din partea SIE ni s-a comunicat faptul ca, "informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii", se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor. Reprezentantii SIE ne-au mai spus ca hotararea CSAT prin care SIE poate face interceptari "este clasificata STRICT SECRET (aspect indicat atat de numarul hotararii - 0063 - cat si de mentionarea explicita a caracterului documentului) si vizeaza aspecte de siguranta nationala". Gheorghe Fulga, fos­tul director al SIE la momentul adoptarii respectivei hotarari CSAT, ne-a declarat ca nu isi mai aduce aminte despre acest lucru si ne-a sugerat sa contactam actuala conducere a SIE.
Conspiratia serviciilor
In privinta interceptarilor comunicatiilor, SIE se ascunde in spatele unor legi care ii permit sa asculte pe oricine si oricand, chiar si fara mandat. In raspunsul primit de la SIE se mentioneaza faptul ca, "in privinta interceptarilor comunicatiilor, reiteram faptul ca in toate situatiile aflate sub incidenta legislatiei nationale (teritoriul Romaniei, cetateni romani) Serviciul de Informatii Externe respecta cu strictete cadrul legal care reglementeaza aceasta masura (Legea nr. 51/1991, Codul de Procedura Penala, Legea nr. 535/2004)."
Nu avem cunostinta ca pana la ora actuala membrii comisiei parlamentare de control a SIE sa fi fost informati despre numarul interceptarilor si modul cum au fost valorificate informatiile obtinute in acest fel. Presedintele Comisiei parlamentare de control a SIE nu a putut fi contactat. Singura data cand in Parlament s-a vorbit despre legalitatea si modul cum face SIE interceptari s-a soldat cu demisia directorului SIE (Claudiu Saftoiu-n.r.), pe care l-a luat gura pe dinainte si a recunoscut ca SIE face interceptari in lipsa unui mandat de la judecator. Potrivit Codului de procedura penala, interceptarile se pot efectua cu autorizarea judecatorului, daca sunt indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar interceptarea si inregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt sau identificarea faptuitorului. Autorizarea se da pentru cel mult 30 de zile. Ea poate fi prelungita, inainte de expirare, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. In conditii exceptionale se poate asculta un telefon si fara mandat de la judecator, dar numai pentru maxim 48 de ore, in acest interval fiind obligatorie obtinerea mandatului. Culmea este ca romanilor carora le-au fost ascultate telefoanele de catre serviciile secrete si nu s-au descoperit ilegalitati, nu sunt anuntati despre acest lucru, asa cum se procedeaza in alte state democratice.
In aceste conditii, se poate spune ca SIE este un concurent serios al Serviciului Roman de Informatii in privinta trasului cu urechea. Dar el nu este singur. In mass-media au aparut de mai multe ori informatii potrivit carora si alte institutii (MIRA, DNA, STS, MAp etc.) detin echipamente pentru monitorizarea si interceptarea comunicatiilor, dar nu la fel de performante ca cele ale SRI si SIE.
SRI si-a tras MONSAT
Un concurent serios al SIE in privinta interceptarilor comunicatiilor prin satelit este SRI, care dispune si el de cea mai inalta tehnologie necesara interceptarilor de orice fel. Tot printr-o serie de hotarari strict secrete, CSAT aproba realizarea sistemului de Monitorizare a Comunicatiilor prin Satelit-MONSAT.
Daca in prima faza acest sistem trebuia sa fie administrat de Directia Generala de Informatii a Apararii din MAp, pana la urma a ajuns in ograda SRI-ului. Purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii a negat categoric faptul ca sistemul MONSAT s-ar afla la MAp. Din datele obtinute de ziarul Ziua, achizitionarea si instalarea echipamentelor speciale pentru reteaua MONSAT s-a facut si cu sprijinul National Security Agency (NSA). Actul de nastere al sistemului MONSAT este Hotararea 045/2005 a CSAT. In ciuda insistentelor noastre, reprezentantii SRI au refuzat sa confirme oficial faptul ca sunt operatorii sistemului MONSAT, incercand sa ne induca ideea ca este vorba despre o problema tehnica deosebit de complexa pe care nici purtatorul de cuvant al SRI nu a inteles-o si din acest motiv nu a putut sa ne dea mai multe detalii. Noi nu solicitasem detalii tehnice despre MONSAT, ci doar ca SRI sa ne confirme sau nu faptul ca foloseste acest sistem de interceptari. In cursul anului 2006, CSAT a adoptat o alta hotarare strict secreta privind instalarea pe teritoriul Romaniei a unor echipamente SIGINT apartinand Serviciului de Informatii si Securitate a Apararii din Olanda.
Centru secret in buricul Capitalei
Cele doua sisteme de interceptare a comunicatiilor prin satelit, operate de SIE si SRI, lasa loc de speculatii si, in acelasi timp, pot fi utilizate si in scopuri ilicite. Informatiile captate de specialistii romani pot ajunge pe mana unor persoane care au posibilitatea sa se foloseasca de ele in afara cadrului legal. Spre exemplu, un asemenea sistem permite, pe langa ascultarea telefoanelor, interceptarea postei electronice, deseori utilizata de oameni de afaceri sau politicieni. In aceste conditii, continutul unui e-mail, privind o afacere sau un aranjament politic, poate deveni un instrument pentru santajarea celor implicati sau poate ajunge pe mana concurentei in cazul unor comunicatii dintre companii sau oameni de afaceri.
Ziarul Ziua a aflat ca, in momentul de fata, Comunitatea Nationala de Informatii din cadrul Administratiei Prezidentiale are acces la un Sistem Informatic Integrat, racordat la toate serviciile secrete si unde sunt stocate informatiile secrete de importanta strategica, inclusiv cele obtinute in urma interceptarilor legale sau ilegale pe care le fac serviciile de informatii. Aceasta baza de date este permanent actualizata, iar serverele unde sunt stocate datele sunt intr-un Centru de Management al Sistemului Informatic Integrat stabilit printr-un document secret (Hotararea 0216/27.10.2004 emisa de CSAT-n.r.) in doua locatii: una principala, aflata in Bucuresti, si alta de rezerva. Potrivit unor informatii neoficiale, acest Centru de Management al Sistemului Informatic Integrat este administrat de Serviciul Roman de Informatii. Aceasta baza de date in format electronic aflata in serverele Centrului de Management al Sistemului Informatic Integrat le permite serviciilor secrete din Romania sa obtina in timp real orice informatie despre o persoana fizica sau juridica in functie de interese. Functionarea Centrului de Management al Sistemului Informatic a fost reglementata prin Hotararea de Guvern nr. 952 din 14/08/2003, contrasemnata de directorul SRI. Accesul operatorilor la date este dat in functie de certificatul de securitate (eliberat de Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat), detinut de cel care vrea sa acceseze sistemul.
Informatiile SIGINT
t SIGINT - SIGnal INTelligence sunt informatii obtinute din surse care actioneaza in spectrul electromagnetic si constau din mai multe subdomenii:
t COMINT (COMmunication INTelligence) - informatii obtinute prin interceptarea comunicatiilor si a transmisiilor de date. COMINT implica interceptarea si procesarea comu­nicatiilor externe transmise prin radio sau alte mijloace electromagnetice si procesarea comunicatiilor criptate, indiferent de modul de transmitere. Interceptarea presupune cer­cetare, capturare, identificarea operatorului, analiza semnalelor, analiza de trafic, analiza criptografica, decriptare, studiu de text, fuzionarea acestor procese si inaintarea rezultatelor.
t ELINT (ELectronic INTelligence) sunt informatii obtinute prin intermediul transmisiilor electromagnetice care nu apartin comunicatiilor si RADINT - informatii obtinute cu ajutorul radarelor. ELINT presupune culegerea (observarea si inregistrarea) si procesarea in scop informativ a informatiilor obtinute din surse nonverbale, prin radiatii electromagnetice emanand din alte surse atomice decat cele radioactive sau de detonare.
t TELINT (TELemetric INTelligence) sunt informatii obtinute prin telemetrie.
Pagina realizata de Doru DRAGOMIR

Niciun comentariu: